Traim intr-o epoca a democratiei, pe care Winston Churchill o numea <<sistemul cel mai rau – cu exceptia tuturor celorlalte>>. Unora dintre noi le este greu sa inteleaga tendinta generala spre egalitate sociala, cu atat mai greu atunci cand vine vorba de copiii nostri.

Cum sa ne educam copiii intr-o lume in care toti au drepturi, de la mic la mare, dar nu se specifica nicaieri responsabilitatile fiecaruia in acest sistem? Cand vine vorba despre disciplina copilului si dorinta parintilor de a face din copiii lor niste adulti responsabili, care sa nu ii faca de rusine, aceste elemente iau si mai mare amploare. Dar, a fi responsabil este oare acelasi lucru cu a fi fericit? Pentru ca in adancul fiintei noastre cu totii ne dorim ca, copiii nostri sa devina niste adulti fericiti!

Alegem cea mai buna gradinita (sistem britanic sau sistem traditional), scoala in limba engleza sau in limba germana, ore de balet si de pian, calarie sau inot, fara macar ai consulta, fara a tine cont de faptul ca nu vor sau nu pot. Atunci, pedeapsa, controlul, autoritatea parinteasca, conditionarea iubirii si a afectiunii , toate aceste concepte se suprapun. Cea mai cunoscuta dintre abordari ramane pedeapsa. Se ridica totusi intrebarea: daca pedeapsa este asa de eficienta de ce trebuie aplicata iar si iar asupra copilului meu?

Rezultatele unui studiu clasic de parenting, publicat in 1957, a analizat toate informatiile in urma unei cercetari intreprinse asupra unor copii de gradinita si a mamelor acestora. Cercetatorii au raportat ca efectele negative ale pedepselor au reesit pe tot parcursul studiului. Pedeapsa s-a dovedit ineficienta, indiferent cum era aplicata de catre parinti, fie pentru a stopa agresivitatea, udatul patului, dependenta excesiva sau altceva. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca pedeapsa era ineficienta pe termen lung, daca era aplicata drept tehnica pentru eliminarea unui comportament. Studii mai noi si mai bine structurate au sustinut si ele aceasta idee, concluzionand ca parintii care pedepseau comportamente de incalcare a regulilor acasa determinau niveluri superioare de incalcare a regulilor de catre aceeasi copii in afara casei. (Alfie Kohn – Parenting neconditionat, de la recompense si pedepse la iubire si intelegere).

Parintii argumenteza folosirea pedepselor mizand pe iubirea care le-o poarta copiilor. Mai mult decat adevarat. Se creeaza insa o situatie foarte derutanta pentru copii. Este foarte dificil pentru ei sa inteleaga cum cineva care in mod evident tine la ei ii face totodata sa sufere din cand in cand. Ei concluzioneaza ca iubirea este conditionata, ca dureaza doar cat timp oamenii fac ceea ce vrem noi.

Cum reusesc totusi sa imi ghidez copilul in directia dorita? Se pare ca pentru rezultatul optim, ar trebui sa abandonam anumite practici si sa nu indesam peste ele altele, mai bune, exact ca in zicala: „un mar putrezit poate strica un butoi intreg de mere bune”. Trebuie sa eliminam elementele rele, precum pedeapsa si controlul , astfel incat cele bune sa poata functiona.